Provocarea minunata @Traditie si gastronomie romaneasca inititata de Gina Bradea, mai bine zis:http://pofta-buna.com/traditie-si-gastronomie-romaneasca-2/ ce ne propune și îndeamnă să gătim românește și să descriem tradițiile și obicieiurile noastre, a ajuns si aceasta lună la final.
Bucătăria tradițională românească este foarte sățioasă, savuroasă, încărcată cu multe bucate alese, majoritatea preparate din carne (porc, vită, pasăre, miel, vânat sau pește) dar și legume, mai ales în perioada de post. De preparatele dulci ce să spun: fel de fel de plăcinte, langoși, gogoși, cozonaci, prăjiturele, torturi, numai delicatese.
Anul acesta am propus preparate din prune: variate, ciorbe/supe, feluri prinicipale, desert, conserve ( magiun, chisăliță, compot, etc.), chiar licori bahice 😉
În fiecare dintre regiunile țării noastre: Banatul, Crișana, Maramureșul, Ardealul, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, se cultivă și mai ales se consumă prunele.
Fetele, bloggerite au fost foarte încantate și s-au apucat de treabă, au adus la paradă multe bunătăți din toate regiunile tarii.
Le mulțumesc tare mult, că și-au rupt din timpul lor în această lună minunată de vară unde prioritar este concediul sau vacanța.
Așa acum să vă prezint bunătățile:
Maria Udrea, mai bine zis retetemerisor.ro, ca deobicei ne-a îndulcit cu o minunată prăjitură cu gem de prune, ca la bunica.
http://retetemerisor.ro/2016/08/prajitura-cu-gem-de-prune-si-aluat-razuit.html
Draga de Gina Bradea, a adus rețeta clasică de gomboti cu prune. Mulțumesc pentru sfaturi.
http://pofta-buna.com/galuste-gomboti-cu-prune-reteta-clasica/
Gingașa Laura Din, a pregătit de asemenea găluște cu prune, foarte bună și interesantă varianta ei.
http://lauradin.blogspot.ro/2016/08/galuste-cu-prune.html
Ei dar, Elena Bite, a preparat chiar traditional, o mâncăre din prune și anume chisălița, ce se mai prepară doar la sate în zilele astea.
http://leniass.blogspot.ro/2016/08/chisalita-de-prune-si-mere_31.html
Eu am reuști să prepar doar un gem clasic din prune, care a ieșit fain colorat și aromat.
http://retete.panacris.ro/recipes/gem-din-prune/
Mulțumesc fetelor pentru efortul vostru. Tradiția continuă cu bune și rele. P.S. Mai aștept rețete minunate din prune și în continuare.
Numai deliciosenii!
Salivez de zor la galustele alea cu prune, ca eu nu m-am invrednicit sa fac in sezonul asta.
Multumesc Meriosor. Daaa, am facut si eu de vreo 2 ori 😉
Nici eu nu am reusit sa fac galuste/gomboti cu prune pana acum…. Dar timpul nu-i trecut, nu?
Imi place parada – tot inainte! 🙂
Multumes draga mea. Desigur, prune tot mai sunt in piata, dar se pot inlocui si cu dulceata! 😉