Pana Cristina Iuliana- Retete

Bucăți de pizza umplute

Avatar photo
Recipe by
cca. 80 min
Prep: cca. 10 min | Cook: cca. 60 min | Servings: cca. 12 porții

 

Bucăți de pizza cu salam cu ardei și brânză. Mulțumesc Corina pentru idee! Dispar instant din tavă, abia am apucat să fac câteva poze!
INGREDIENTE:
PENTRU BLAT
Faină albă de grâu 500 g,
sare iodată 1 lingură,
zahăr tos  2  linguri,
drojdie uscată 2 linguri,
apă  400 ml,
ulei de măsline 4 linguri.
PENTRU UMPLUTURĂ:
cașcaval Delaco cca. 100 g,
ketchup dulce Univer cca. 200 ml,
oregano cca. 3 g,
salam cu ardei cca. 100 g,
PENTRU TOPPING:
ou 1 bucată,
 mix de semințe ( susan, in, semințe de floarea soarelui) 1 lingură.

 

 

 

 

MOD DE PREPARARE :

 

De data asta ajutorul a fost Thor, noul aparat din CasaZmeilor, un robot multifuncțional, asta că Maricica, mașina de preparat pâine, a ajuns la dezmebrări. Ei acum se schimbă ordinea efectuării operațiilor 😀 În vasul robotului se cerne făina, se adaugă sarea și uleiul de măsline, se pornește robotul, și se amestecă ușor ingredientele, până ce se omogenizează.
 Între timp se pune apa călduță într-un recipient, se adaugă zahărul și drojida, se amestecă ușor și se lasă la odihnă, cca. 5 minute, până ce drojdia începe să facă bule.

 

 Apoi se adaugă la amestecul de făină și se începe frământarea, de fapt Thor s-a ocupat de asta, ajutată de ulei de măsline, atât cât e necesar să iasă un aluat elastic. Toată frământarea a durat, nu mai mult de 10 minute.

 

 

Apoi se scoate aluatul obținut și se pune într-un recipient de sticlă, uns cu ulei de măsline la dospit, acoperit cu folie dublă transparentă, cca 30 de minute. Rețeta inițială a dat un timp de cca 60 de minute, dar sincer nu a fost nevoie, că deja se scurgea din vas.

 

 

 

 

 

 Apoi se scoate aluatul din vas și se răstoarnă pe planșeta înfăinată.  Se întinde aluatul uniform și se tăie în pătrațele de aproximativ 5×5 cm. Au ieșit 20 de bucăți.
Fiecare bucată se unge cu ketchup, apoi se pune o felie de salam cu ardei, sau după caz doar jumătate de felie, apoi o felie de cașcaval sau brânză de burduf, dacă rămâneți în pană, așa cum mi s-a întâmplat.

 

 

 Fiecare pătrat se închide ca și un plic, apoi se rotunjește în mâini, ca să se obțină o chiflă uniformă, cât se poate. Chiflele obținute se pun în tava tapetată cu foaie de pergament, la ceva distanță între ele, atât cât să nu se unească.

 

 Chifele obținute se ung cu ou bătut și se presară mix de semințe deasupra. Se dau la copt în cuptorul preîncins, cca 20 de minute la 200 grade.

 

După ce trec testul scobitorii se scot din cuptor și se servesc imediat aburinde sau a doua zi la mic-ul dejun, dacă mai există. Spor și poftă bună!

 

 

(Visited 41 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.