Pana Cristina Iuliana- Retete

 Dulceață de castraveți cu mentă și lămâie

Avatar photo
Recipe by
cca. 85 min
Prep: cca. 25 min | Cook: cca. 60 min | Servings: cca. 8 portii

Că suntem în plin sezon și piețele sunt invadate de castraveți vă propun o dulceață neobișnuită, pe care merită să o încercați și savurați, alături de brânzeturi!

P.S. Se pot folosi castraveți de orice dimensiuni chiar și castraveți bătrâni, adăugând coajă sau bucățele de lămâie, portocală, grapefruit sau coacăze roșii, după gustul fiecăruia.

 

INGREDIENTE:

  • Castraveți proaspeți 1000 g,
  • Mentă 3-4 fire,
  • Zahăr tos 600 g,
  • Lămâi 2 bucăți,
  • Zahăr vanilinat 1 plic,
  • Apă cca. 600 ml.

MOD DE PREPARARE:

  • Castraveții se curăță de coajă și taie în jumătăți, apoi se îndepărtează semințele și se taie în cubulețe.
  • Într-o cratiță cu fundul dublu se pun cubulețele de castraveți, zahărul, zahărul vanilinat, menta, coaja și zeama lămâilor.
  • Se amestecă ușor toate ingredientele până ce se înglobează și se lasă peste noapte sau cel puțin 3 ore la odihnă.
  • A doua zi se adaugă apa, apoi se pune cratița pe foc, la foc tare până ce începe să fiarbă, amestecându-se continuu, apoi se lasă la fiert la foc la până ce se obține consistența dorită pentru dulceață.
  • Dulceața obținută se toarnă în borcane mici, sterilizate, se închid ermetic și se lasă la dunst cald (într-un vas încăpător, învelite în prosoape groase de bucătărie) până a doua zi.
  • Dulceața se păstrează în loc răcoros, iar după deschiderea borcanului e recomandabil, dacă nu s-a consumat în întregime să se păstreze la frigider.
  • Spor și poftă bună!

(Visited 115 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.