- Un fel de mâncare, rapid, ușor și sățios, fără grijă că se prinde (arde!) orezul de fundul vasului ! 😉
INGREDIENTE:
- ceapă galbenă 2 bucăți medii,
- ciuperci champignon cca 300 g,
- legume chinezești congelate cca 600 g,
- orez cu bobul rotund cca. 350 g,
- bacon cubulețe cca. 300 g,
- ulei de măsline,
- sare iodată,
- piper proaspăt măcinat,
- apă rece.
MOD DE PREPARARE:
- Ceapa se curăță, se toacă mărunt și se pune la călit în puțin ulei și apă, într-o tigaie cu strat ceramic, în cazul meu sau într-o tigaie nonaderentă.
- Între timp se curăță ciupercile, se taie julien și se adaugă la ceapa călită, lăsându-se, la călit în continuare, împreună la foc mic, cca. 5 minute, apoi se adaugă orezul curățat și se mai lasă să se împrietenească gusturile cca. 5 minute.
- Amestecul obținut se transferă într-un vas încăpător termorezistent, se adaugă legumele congelate, baconul se completează cu 3 măsuri de apă (aceeași măsură cu ce s-a măsurat orezul ;), se asezonează de sare și piper, apoi se pune la gătit în cuptorul preîncins la foc mediu cca. 30 de minute.
- Se servește fierbinte alături de salată de sezon 😉
- Spor și poftă bună!
TIPS-URI
- Atenție, după ce ați pus la cuptor nu mai amestecați cu lingura în orez, eventual se mai răsucește un pic vasul;)
- Vasul nu e nevoie să fie acoperit când îl puneți la cuptor 😉
(Visited 141 times, 1 visits today)
Category: