Pana Cristina Iuliana- Retete

Ouă marmorate cu foi de ceapă

  • De data aceasta am avut să zic un pic mai mult timp de migăleală.
  • Am tot văzut pe net zilele astea oușoarele vopsite în acest fel, natural.
  • Vă aduc și vouă rezultatul, până la înălțare tot să probați.
  • Spor și sărbători luminate.

INGREDIENTE:

  • Ouă de găină cca. 12 bucăți,
  • Foi de ceapa galbenă cca. 100 g,
  • Foi de ceapa roșie cca. 50 g,
  • Sare de mare 1 lingură,
  • Oțet din vin 2 linguri,
  • Apă rece cca. 2000 ml,
  • Dres fin de damă 1 bucată,
  • Elastic 12 bucăți.

Pentru uns:

  • Slănină de casă cca. 50 g.

MOD DE PREPARARE:

  • Ouăle se degresează, în mod ideal ar fi să la aveți albe, dar de țară. Eu am testat data trecută cu ouă albe de la piață și am cam fost dezamăgită din 20 de bucăți, doar vreo 5 au rămas necrăpate ☹ Așa că am folosit ouă clasice maronii și din cele cu coaja verzuie.
  • Ouăle se degresează apoi se așază într-un vas cu apă rece.
  • Cojile de ceapă se mărunțesc cu foarfeca sau cu ajutorul mini robotului de bucătărie, chopper sau orice aparat ce mărunțește. Apoi se pun într-un recipient întins.
  • Dresul de damă, se taie în bucăți de cca. 5 cm.
  • Ouăle umede se tăvălesc prin mix-ul de frunze de ceapă uscate, apoi se pun în bucata de dres, se înfășoară strâns și se leagă cu elasticul.
  • După ce se îmbracă toate ouăle, se pun într-un vas cu apă rece, se adaugă restul de foi ce ceapă rămase, sarea și oțetul, apoi se pun la fiert la foc mediu, cca. 15 minute, mai sigur vreo 5 minute după ce clocotesc. Apoi se oprește focul, se mai lasă la odihnit cca. 10 minute în apa colorată natural, apoi se strecoară se trec sub jet de apă rece  și se scot din îmbrăcăminte, se trec din nou sub jet de apă, se șterg cu un șervețel uscat, apoi se ung cu slănină și se așază pe un platou sau în coșulețe.
  • Pare complicat, dar vă asigur că după prima încercare, data viitoare veți fi foarte entuziaști!
  • Spor și poftă bună!
(Visited 52 times, 1 visits today)
Category:

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.