Pana Cristina Iuliana- Retete

Pilaf cu legume chinezești și bacon, gătit în cuptor

  • Un fel de mâncare, rapid, ușor și sățios, fără grijă că se prinde (arde!) orezul de fundul vasului ! 😉

INGREDIENTE:

  • ceapă galbenă 2 bucăți medii,
  • ciuperci champignon cca 300 g,
  • legume chinezești congelate cca 600 g,
  • orez cu bobul rotund cca. 350 g,
  • bacon cubulețe cca. 300 g,
  • ulei de măsline,
  • sare iodată,
  • piper proaspăt măcinat,
  • apă rece.

 

MOD DE PREPARARE:

  • Ceapa se curăță, se toacă mărunt și se pune la călit în puțin ulei și apă, într-o tigaie cu strat ceramic, în cazul meu sau într-o tigaie nonaderentă.
  • Între timp se curăță ciupercile, se taie julien și se adaugă la ceapa călită, lăsându-se, la călit în continuare, împreună la foc mic, cca. 5 minute, apoi se adaugă orezul curățat și se mai lasă să se împrietenească gusturile cca. 5 minute.
  • Amestecul obținut se transferă într-un vas încăpător termorezistent, se adaugă legumele congelate, baconul se completează cu 3 măsuri de apă (aceeași măsură cu ce s-a măsurat orezul ;), se asezonează de sare și piper, apoi se pune la gătit în cuptorul preîncins la foc mediu cca. 30 de minute.
  • Se servește fierbinte alături de salată de sezon 😉
  • Spor și poftă bună!

TIPS-URI

  1. Atenție, după ce ați pus la cuptor nu mai amestecați cu lingura în orez, eventual se mai răsucește un pic vasul;)
  2. Vasul nu e nevoie să fie acoperit când îl puneți la cuptor 😉

(Visited 141 times, 1 visits today)
Category:

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.