Pana Cristina Iuliana- Retete

Pilaf cu praz și măsline

Avatar photo
Recipe by
cca. 60 min
Prep: cca. 20 min | Cook: cca. 40 min | Servings: cca. 4 porții

O nouă lună, o nouă provocare. „Weekend cu spor” – provocare lansata de Stefania Anastasiu – alias Stefy. , încă mai rezistă, iar luna noiembrie a fost găzduită de draga Elena Bite, cu al să minunat blog, și a propus următoarele teme:

Eu dintre minunatele preparate, l-am ales pe acesta: http://leniass.blogspot.ro/2016/11/pilaf-de-orez-cu-praz-si-masline-de-post.html, bine lista inițială a fost mult mai lungă, dar am avut o lună  grea din motive întemeiate, însă mă bucur că am reușit să vin cu această rețetă.

Mulțumesc pentru idee, interesant și gustos. P.S. Am schimbat un pic ingredientele, dar am păstrat tema inițială 😉

INGREDIENTE:

  • Orez cu bobul rotund cca. 200 g,
  • Praz 1 bucată cca. 400 g,
  • Ceapă galbenă 1 bucată,
  • Ardei kapia roșu 1 bucată,
  • Măsline verzi fără sâmburi cca. 100 g,
  • Foaie de dafin 1 bucată,
  • Piper proaspăt măcinat 1linguriță,
  • Ulei de măsline 3 linguri,
  • Apă caldă cca. 600 ml,
  • Verdeață.

MOD DE PREPARARE:

  • Orezul spălat se lasă la umflat cca. 20 minute în apă rece.
  • Se curăță ardeiul, prazul și ceapa, apoi se spală și se taie rondele. Legumele tăiate se pun la călit în puțin ulei de măsline și apă, semiacoperit cca. 5 minute la foc iute, apoi se adaugă și măslinele, se completează cu încă 100 ml apă caldă și se lasă la fiert la foc mic cca. 10 minute.
  • După cele 10 minute, amestecul de mai sus se transferă într-un vas termorezistent, cel mai popular un vas de yena, se adaugă orezul scurs de apă, se asezonează de piper, foaie de dafin, se mai adaugă sare dacă e nevoie (măslinele ce le-am folosit au fost suficient de sărate ca să echilibreze gustul), se completează cu cca. 500 ml apă călduță, sau cât e nevoie ca să acopere amestecul de orez și legume, cam cu o palmă mai sus, apoi se pune forma la gătit în cuptorul preîncins cca. 40 minute la foc mic.
  • Orezul cu praz și măsline se servește fierbinte, ca atare în perioadele de post, sau ca și garnitură lângă un fel principal din carne, acompaniat de salata specifică sezonului.
  • Spor și poftă bună!

 

 

(Visited 802 times, 3 visits today)
Category:

2 Reviews

  1. elena bite

    Cristina, iti multumesc pentru participarea la provocare! Ti-a iesit grozav de bine si ma bucur mult ca a fost pe placul vostru 🙂

    Star
  2. Avatar photopanacris

    Cu mare drag. Mai am cateva retete de probat de pe blogul tau. Multumesc pentru inspiratie! :-*

    Star

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.