Pana Cristina Iuliana- Retete

Ruladă cu cremă caramel, nuci și dulceață din gutui

Avatar photo
Recipe by
cca. 90 min
Prep: cca. 30 min | Cook: cca. 35 min | Servings: 12
 Luna aceasta gazda provocării Cutia misterelor, provocare inițiată de Cerasela Badr El-Din, a fost draga de Margareta Cismasu, http://margaretacismasiu.blogspot.ro
Margareta ne-a provocat cu următoarele ingrediente: ”Fructe de toamna: mere, pere nuci, gutui, dovleac, oua, ciocolata, smantana, lapte, cacao, branza. Vedeta acestei luni a fost caramelul.”
Ei nu am reușit să combin toate ingredientele, dar am adus cu mare întârziere, o ruladă caramelicioasă delicioasă. P.S. Zmeișorii au cam strâmbat din nas când am tăiat-o, vizual nu le-a inspirat încredere, dar când au gustat, au zâmbit, și au zis: ”ne aduce aminte de-o prăjitură de sărbători ce am degustat-o mai demult în Maramureș.” 😉 Ei chiar așa, m-am inspirat de la minunata Anca Roman, http://ilyanda.blogspot.ro/, care culmea e din Oradea 😉  
 
INGREDIENTE:
 
PENTRU FOAIA DE RULADĂ:
 
  • Ouă 7 bucăți,
  • Oțet 1 linguriță,
  • Zahăr tos 7 linguri,
  • Făină albă din grâu 000 7 linguri,
  • Pudră de cacao 3 linguri,
PENTRU CREMĂ:
  • Zahăr tos 5 linguri,
  • Unt 250 grame,
  • Nucă tocată 160 g,
  • Gălbenuș de ou 2 bucăți,
  • Dulceață din gutui 150 g.
MOD DE PREPARARE:
PENTRU FOAIA DE RULADĂ:
  • Albușurile se mixează energic cu un praf de sare și oțetul. Apoi se adaugă zahărul tos, amestecându-se energic până ce se obține o bezea fermă. Se adaugă gălbenușurile,amestecându-se ușor. Apoi se adaugă făina amestecându-se ușor, până ce se înglobează în aluat.
 
  • Într-o tavă tapetată cu foaie de pergament se toarnă cu ajutorul unui poș sau linguri diverse forme, apoi se dă la copt în cuptorul preîncins cca. 5 minute.
  • În compoziția rămasă se adaugă pudra de cacao, apoi amestecă ușor până ce se obține un aluat colorat uniform, apoi aluatul de cacao se toarnă peste formele coapte,  se nivelează și se pune la copt în cuptorul preîncins cca. 15 minute la 230 grade.
  • După ce s-a copt, se scoate foaia de ruladă, pe un prosop de bucătărie, se scoate ușor foaia de pergament,  apoi se întoarce blatul pe un prosop de bucătărie umezit, se rulează fierbinte și se lasă la răcorit cca. 20 de minute.
 
PENTRU CREMĂ:
  • Într-un vas cu fundul gros se pun la topit 3 linguri de zahăr, la foc mic. Gălbenușurile se amestecă energic într-un castron cu 2 linguri de zahăr.
  •  După ce zahărul topit a prins culoarea caramelului, se ia de pe foc, se adaugă nucile tocate și se amestecă până ce se înglobează în zahărul caramel. 
  • Se adaugă untul și se pune din nou la foc mic, ca să se înglobeze bine untul, la final se adaugă gălbenușurile amestecate cu zahărul, fierbându-se la foc mic, până se îngroașe crema
  • Se lasă la răcorit cca. 25 de minute. După ce s-a răcit rulada și crema se începe ansamblarea. Se unge foaia cu un strat generos de dulceață din gutui, apoi se adaugă crema, se întinde cu lama unui cuțit ca să se uniformizeze. 
  • Se rulează strâns foaia, se înfoliază cu folie alimentară, se leagă strâns la capete, apoi se pune la rece până a doua zi. 
Spor și poftă bună! 
(Visited 183 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.