Pana Cristina Iuliana- Retete

Brioșe cu șuncă de pui și măsline negre

  • Dacă tot plouă și e de stat pe lângă casă, am dat drumul la butoane.
  • După revizia prin frigider, am găsit câteva măsline, șuncă de pui cu ierburi, de care nimeni nu se prea atingea, așa că am trezit-o pe Maricica și am pus-o la treabă.
  • Spor și poftă bună!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

  • Șuncă de pui cu ierburi aromatice cca. 200 g,
  • Măsline negre feliate cca. 100 g,
  • Făină alba de grâu 600 g,
  • Lapte dulce cca. 200 ml,
  • Iaurt grecesc cca. 200 g,
  • Drojdie uscată 1 plic, cca. 10 g,
  • Sare Himalaya 1 lingură,
  • Verdețuri provensale (oregano, cimbrișor, rozmarin, busuioc) uscate și mărunțite 1 lingură,
  • Ulei de măsline 3 linguri.

Pentru finisare:

  • Ou 1 bucată,
  • Boia dulce 1 linguriță.

MOD DE PREPARARE:

  • În recipientul mașinii de pâine se pune laptele  călduț, iaurtul, făina cernută, sarea, zahărul, verdețurile, uleiul și drojdia apoi se pornește la frământat.
  • Atenție! Păstrați această ordine daca vreți să crească aluatul!!!) Se programează aparatul pentru frământat și dospit, care durează 90 de minute.
  • După cca. 10 minute se adaugă și șunca de pui cu verdețuri, tăiată mărut, măslinele foliate și se lasă în continuare la frământat și dospit.
  • După ce aluatul a dosptit se scoate din vas pe masa de lucru, se împarte în 15 bucăți egale.
  • Se formează din fiecare bucată o mingiuță și se introduce în forma de hârtie, iar apoi în tava de brioșe.
  • Se lasă să crească brioșele între 10-15 minute (până când își dublează dimensiunea) și se ung cu ou bătut cu pudra de boia dulce.
  • Se coc brioșele în cuptor la o temperatură de 180°C, timp de 20 minute, apoi încă 10 minute la 150 grade.
  • Spor și poftă bună!

(Visited 44 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.