- Daaa, o altă lună, o altă provocare, in grupul Weekend cu spor. LiliGospodini ne-a transmis un mesaj foarte fain, in care, oarecum ma recunosc : d :
- “ Buna seara!
- Iata ca a sosit si luna decembrie si sunt gazda provocarii. Intarziata ca de obicei,va aduc propunerile mele pentru luna aceasta. In aceasta luna m-am gandit sa gatim:
- – mancaruri diverse – http://liligospodini.blogspot.ro/…/label/Mancaruri%20diverse
- – ciorbe – http://liligospodini.blogspot.ro/search/label/Ciorbe
- – dulciuri – http://liligospodini.blogspot.ro/…/Prajituri%20si%20torturi…
- Desigur, daca gasiti pe blog altceva care va face cu ochiul nu ma supar sa incercati, e foarte bine!
- Pentru reteta de suflet revin maine seara!
- Va multumesc pentru participare si va imbratisez pe toate cu drag.
- Va doresc o seara minunata!”
- Ca deobicei, am cotrobăit pe site și mi-am întocmit o mare listă cu preparate de probat 😉 Primul care mi-a făcut cu ochiul, a fost această minunată ciorbiță, care e pe gustul nostru, dulce, fără borș sau bulion 😉 http://liligospodini.blogspot.ro/2010/11/ciorba-de-ciuperci-cu-carne-de-pui.html.
- Foarte bună, mulțumesc pentru idee!
- Gata cu vorba, spor și poftă bună! 😉
INGREDIENTE:
- Ciuperci pleurotus cca. 500 g,
- Piept de pui cca. 500 g,
- Ardei kapia 1 bucată,
- Ceapă galbenă 1 bucată,
- Morcov 2 bucăți,
- Ulei de floarea soarelui 2-3 linguri,
- Smântână 100 g,
- Gălbenuș de ou 3 bucăți,
- Amidon 3 linguri,
- Sare de mare,
- Piper proaspăt măcinat.
MOD DE PREPARARE:
- Pieptul de pui și ciupercile, curățate, spălate și mărunțite se pun la fiert în cca. 4000 ml apă rece, neacoperit cca. 15 minute la foc mediu, se spumează la nevoie.
- Legumele curățate, spălate și tocate grosier (ceapa, ardeiul, morcovii) se pun la călit cca. 5 minute, în ulei și puțina apă, se asezonează de sare și piper, apoi se adaugă peste carnea de pui și ciupercile fierte și se lasă la fiert, semiacoperit cca. 25 de minute.
- Smântâna, gălbenușurile și amidon se amestecă ușor până ce se obține o pasta omogenă, ce se subțiază cu zeamă caldă, apoi se toarnă în fir subțire, ca la maioneză, în ciorbă, atenție, focul să fie oprit sau redus la minimum, până ce se înglobează.
- Ciorba se servește fierbinte presărată cu verdeață, usturoi tocat și ardei iuți.
- Spor și poftă bună!
(Visited 87 times, 1 visits today)
Category: