- Întotdeauna de sărbători îmi place să pun o bucată mare de cărniță la gătit, ca să fie de ajuns pentru toată familia, chiar și a doua zi.
- O altă rețetă minunată din seria „retete festive de iarna” anul de grație 2020.
INGREDIENTE:
- Cotlet de porc cu os și șorici cca. 1400 g,
Pentru uns:
- Ulei de măsline 2 linguri,
- Cimbru uscat 1 linguriță,
- Sos de soia 1 lingură,
- Muștar 2 linguri,
- Sirop de arțar 2 linguri,
- Sirop de rodie 1 lingură,
- Sare de mare 1 lingură,
- Piper proaspăt măcinat 1 linguriță,
- Condiment pentru carne 1 lingură.
MOD DE PREPARARE:
- De data aceasta am folosit clasicul vas de lut. Acesta în primul rând se lasă la “umezit” adică se pune în chiuveta temeinc curățată cca. 20 minute în apă rece.
- Între timp cotletul se spală, apoi tamponează cu un șervet de bucătărie pentru a se usca. Se crestează partea cu șoricul pentru a putea pătrunde bine sosul de gătit.
- Într-un mojar se adaugă toate ingredientele pentru sos, se amestecă bine până ce se înglobează toate ingredientele, apoi se masează bine cotletul pe toată suprafața.
- Cotletul aromatizat se pune în vasul de lut rece și umezit, apoi se dă la gătit în cuptorul, rece, de data asta, la cca. 200 grade, minim 4 ore, acoperit.
- După cele 4 ore, dacă mai este necesar se mai lasă la gătit carnea, până ce se coace bine, iar la testul înțepăturii curge zeamă limpede.
- Cu mare răbdare obțineți o friptură minunat aromatizată ce se poate servi caldă sau chair rece, în loc de mezel.
- Spor și poftă bună!
(Visited 50 times, 1 visits today)
Category: