Pana Cristina Iuliana- Retete

Dulceață din flori de soc cu șofran și vanilie

  • O dulceață tare fină și aromată 😉 Am mai încercat anii trecuți, dar am avut eșec total, deoarece am lăsat florile întregi 😀 😉 Anul acesta m-am înarmat cu răbdare și am obținut o dulceață tare faină! 😉

INGREDIENTE:

  • Flori de soc (deja curățate ) 500 g
  • Zahăr tos 1000 g,
  • Apă filtrată cca. 800 ml,
  • Lămâie 1 bucată,
  • Șofran 2-3 fire,
  • Vanilie 1 baton.

MOD DE PREPARARE :

  • Florile de soc dacă le-am cules după ploaie și din zonă nepoluată nu mai trebuie spălate, că se pierde polenul cel mai valoros.
  • Dacă le-ați primit dintr-o zonă necunoscută, atunci le puneți ușor într-o strecurătoare și treceți ușor sub un jet de apă rece, cu atenție să nu pierdeți floricelele de pe crenguțe.
  • Florile se despart de pe crenguță 😉 atenție vă trebuie multă răbdare 😉
  • Eu de obicei la treburile astea migăloase, îmi pornesc tv-ul din bucătărie și caut un canal pe care îl pot doar ascult și nu vizualiza 😉
  • Lămâia se spală bine cu apă rece și bicarbonat de sodiu, eventual chiar opărite, cu apa și bicarbonatul, dacă nu aveți de unde achiziționa lămâi netratate.
  • Apa filtrată împreună cu zahărul și se pune la fiert la foc mic, cca. 30 minute, până se reduce la jumătate cantitatea.
  • Apoi se adaugă coaja de lămâie rasă și sucul de lămâie, inflorescența de soc, firele de șofran și batonul de vanilie, apoi se amestecă, și se lasă la foc moderat 20-30 de minute până când dulceața din flori de soc se leagă.
  • Dulceața fierbinte în borcane spălate și corect sterilizate, apoi se așază cu gura în jos și se lasă la odihnit, sub pături, până a doua zi.
  • Spor și multă răbdare, în sine rețeta nu-i complicată, doar de cursă lungă! 😉

 

 

(Visited 113 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.