Pana Cristina Iuliana- Retete

Omletă cu friptură de pui, cârnați și ceapă verde

  • Ehhheeei, specific familiei Zmeilor, sâmbătă sau duminică, omletă cu de toate 😉
  • Nu am considerat, până acum, că e ceva special, dar dând timpul înapoi, mi-a dat seama, că de fiecare dată, omleta de weekend e mereu altfel, adică, în afara ingredientelor de bază: ouă și ulei,  are ingrediente variate și versatile 😉
  • Daaaa și sâmbăta, mereu fac o revizie în frigider, încerc să reciclez „resturile de mâncare” 😉
  • Așa că m-am hotărât să vă aduc Omleta de Weekend nr. 1 😉
  • Vor urma omlete fără număr, fără număr! 😉
  • Spor și poftă bună!

INGREDIENTE:

  • Ouă 8 bucăți,
  • Ceapă verde 4 fire,
  • Ardei gras verde ½ bucată,
  • Ulei de floarea soarelui 3 linguri,
  • Sare de mare ½ linguriță,
  • Piper proaspăt măcinat ½ linguriță,
  • Friptură de pui cca. 100 g,
  • Cârnat gros afumat 1 bucată.

MOD DE PREPARARE:

  • Ceapa verde și ardeiul gras se curăță, spală și se toacă mărunt.
  • Într-o tigaie se pun verdețurile și uleiul, eu am o tigaie dubleta, specială pentru omletă, e reversibilă 😉 și se lasă la gătit la foc mediu cca. 5 minute, până ce legumele se înmoaie.
  • Friptura de pui și cârnatul, mărunțite se adaugă la amestecul de ceapă și ardei, lăsându-se la gătit la foc iute cca. 5 minute, amestecându-se continuu.
  • Apoi se adaugă ouăle, bătute, asezonate de sare și piper, se omogenizează, ca să se împrietenească toate ingredientele, se acoperă și se lasă la gătit cca. 5 minute pe fiecare parte.
  • Omleta se porționează și se servește după gustul fiecăruia, cu/fără pâine și legume de sezon.
  • Spor și poftă bună!
  •                
(Visited 77 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.