Pana Cristina Iuliana- Retete

Tocăniță din carne de struț

“Carnea de strut produsă la Ograda cu Struti este de calitate premium și provine de la struți sănătoși, hrăniți cu furaje produse în cadrul fermei, conținând 70% lucernă, fără hormoni și fără ingrediente care să forțeze creșterea animalelor. Carnea de struț, considerată de mulți specialiști carnea viitorului, ocupă un rol fundamental în reglarea metabolismului și menținerea sănătății cardiace. Contribuie la creșterea tonusului muscular, îmbunătățirea memoriei și la controlul stărilor de stres.

Beneficiile cărnii de struț

  • Potasiul din carnea de struț, un foarte bun antioxidant, ocupă un rol fundamental în reglarea metabolismului și menținerea sănătății cardiace. Contribuie la creșterea tonusului muscular, îmbunătățirea memoriei și la controlul stărilor de stres
  • Conținutul redus de colagen, face carnea de struț ușor digerabilă
  • Carnea de struț asigură un aport semnificativ de Fier, motiv pentru care este recomandată în tratarea anemiilor severe și alimentația copiilor
  • Bogată în acizi grași și Omega 3
  • Vitaminele B12 și B6 ajută la prevenirea stărilor de depresie și asigură buna funcționare a sistemului nervos
  • Nivel scăzut de cholesterol

Din carnea de struț se poate găti aproape orice fel de mâncare, fiind o carne versatilă în ceea ce privește modalitățile de preparare.”

Sursa: https://ogradacustruti.ro/beneficii/

Și dacă e versatilă, am probat-o de data asta într-o tocăniță, tot e în trend tocănița ca la mama acasă! 😊))), chiar dacă mama n-a crescut Struți 😀 :)))

INGREDIENTE:

Pentru fiert:

  • Gât de struț cca. 1000 g,
  • Țelină rădăcină 100 g,
  • Morcovi 3 bucăți,
  • Ceapă galbenă 1 bucată,
  • Ardei kapia 1 bucată,
  • Pătrunjel rădăcină 1 bucată,
  • Păstârnac 1 bucată,
  • Sare de mare 2 linguri,
  • Piper boabe mosaic 1 linguriță,
  • Foaie de dafin 1 bucată.

Pentru tocăniță:

  • Ceapă galbenă 3 bucăți,
  • Ardei gras roșu 1 bucată,
  • Ardei gras galben 1 bucată,
  • Ardei kapia 1 bucată,
  • Ulei de măsline,
  • Sare de mare,
  • Piper proaspăt măcinat,
  • Vin alb sec cca. 250 ml,
  • Boia de ardei dulce 1 lingură.

MOD DE PREPARARE:

  • Bucățile de gât de struț ( sunt în genul feliilor de rasol de vițel!) se pun la fiert în apă rece, la foc rapid cca. 10 minute, apoi se spumează și se adaugă legumele curățate și lăsate întregi, exact ca și la supa de găină, sarea, piperul și foaia de dafin.
  • Se lasă la fiert, eu m-am folosit de Alin, CrockPot-ul din dotare, că mai aveam și alte treburi de rezolvat în gospodăria Zmeilor :D, am setat aparatul, pe modulul HIGH, 4 ore.
  • Zeama se folosește pentru o supă delicioasă.
  • Carnea se dezosează și se pune la călit alături de ceapa curățată și feliată grosier, ardeii mărunțiți, sarea, piperul, uleiul de măsline, la foc mediu, neacoperit cca. 10 minute.
  • Apoi se adaugă vinul, pudra de boia și se mai lasă la gătit cca. 10 minute la foc mic, semiacoperit.
  • Tocănița se servește fierbinte alături de ce garnitură preferați noi de data asta am savurat lângă papardele cu ou și spanac.
  • Spor și poftă bună! 😉

 

 

(Visited 173 times, 1 visits today)

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.