Pana Cristina Iuliana- Retete

Tort aperitiv cu cremă de brânză, somon și icre de capelin

Avatar photo
Recipe by
cca. 200 min
Prep: cca. 60 min | Cook: cca. 50 min | Servings: 12 porții

INGREDIENTE:

Pentru blaturile de pâine:

  • 800 g făină,
  • 440 g apă,
  • 4 linguri ulei,
  • 2 linguri zahăr,
  • 1 lingură sare,
  • 1 lingură drojdie uscată.

Pentru crema de brânză cu somon afumat:

  • cremă de brânză 200 g,
  • unt 100 g,
  • smântână 50 g,
  • somon afumat 150 g,
  • icre negre de capelin 1 lingură,
  • piper alb proaspăt măcinat,
  • zeamă de la o lămâie sau limetă.

Pentru crema de brânză cu mărar:

  • cremă de brânză 200 g,
  • unt 100 g,
  • smântână 50 g,
  • mărar proaspăt 1 legătură,
  • ceapă verde 1 legătură,
  • piper alb proaspăt măcinat,
  • sare iodată,
  • coajă de lămâie/limete.

Pentru decorul tortului cu somon afumat şi mărar:

  • cremă de brânză 100 g,
  • brânză feliată Chedar 8 felii,
  • icre negre de capelin 2-3 linguri,
  • somon afumat 2-3 fâşii,
  • felii de lămâie,
  • crenguţe de mărar.

MOD DE PREPARARE:

  • Preparare blaturile din pâine:
  • Se pune făina într-un castron şi se amestecă cu drojdia. Se adăugă apă călduţă, uleiul, sarea şi zahărul şi se amestecă cu o lingura de lemn până se omogenizează şi devine un aluat compact.
  • Se acoperă cu un prosop şi se lasă la dospit până îşi dublează volumul. Când a crescut aluatul se presară făină pe masă de lucru, se răstoarnă aluatul şi se frământă uşor.
  • Aluatul obținut se pune într-o formă de tort cu margini detaşabile tapetată cu hârtie de copt, se lasă cca. 20-30 minute să crească. Apoi se dă pune la copt, în cuptorul preînicns, la foc mediu, cca. 30 de minute, până se rumeneşte.
  • Se lasă pâinica la răcit cca. 30 de minute. Apoi se taie capacul de deasupra şi se taie în trei blaturi egale.
  • Cât stă pâinica la cuptor pregătim cremele pentru umplut.
  • Preparare cremă de brânză cu somon:
  • Crema de brânză se amestecă cu untul la temperatura camerei, până se omogenizează. Apoi se adăugă smântâna, somonul afumat tăiat bucățele, zeama de la o limetă, o lingură de icre negre, amestecându-se ușor până se încoporează toate ingredientele.
  • Preparare cremă de brânză cu verdeţuri:
  • Crema de brânză se amestecă cu untul la temperatura camerei, până se omogenizează. Se toacă mărunt verdeţurile, se adăugă peste cremă de brânză, se asezonează cu sare şi piper alb, amestecându-se uțor, până se înglobează toate ingredientele. Atenţie nu se păstrează la frigider ci la temperatura camerei.
  • Pentru ansamblarea tortului, se pune pe platou prima felie de pâine, se unge cu crema de brânză cu verdețuri, se pune al doilea blat de pâine, se pune crema brânză cu somon și icre, se acoperă cu al treilea blat de pâine. Tortul se unge cu cremă de brânză cu verdețuri și  se îmbracă cu felii de brânză topită. La baza se decorează cu jumătăți de felii de lămâie și rămurele de mărar.
  • Tortul se decorează cu somon, crenguţe de mărar și o bordură din icre negre.
(Visited 137 times, 1 visits today)
Category:

Leave a Review

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

1 2 3 4 5

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.